
Fostul selecţioner al echipei naţionale, Cosmin Contra l-a recomandat pe atacantul celor de la FCSB, Daniel Bîrligea pentru un transfer în Italia, în Serie A. Tehnicianul care e liber de contract în acest moment este convins că vârful convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Austria şi Cipru e pregătit să facă un pas important în carieră.
<!–
–>
Cosmin Contra e convins că Daniel Bîrligea ar face faţă în Serie a la orice echipă.
Cosmin Contra pariază pe Daniel Bîrligea
Daniel Bîrligea nu ar fi la prima aventură în Serie A. Actualul atacant al celor de la FCSB, dar şi al echipei naţionale a mai evoluat la Palermo și Terano. Cosmin Contra este impresionat de progresul jucătorului campioanei din Liga 1. ”Bîrligea a făcut treabă bună în România în ultimii ani, a crescut în mod evident. Ca tânăr, nu e niciodată ușor în fotbalul italian, dar acum, având în vedere că s-a maturizat, poate fi regretat de cluburile din Italia.
S-a descurcat bine în cupele europene, s-a remarcat la echipa națională și pot spune că e pregătit pentru o revenire în Italia”, a declarat Cosmin Contra, conform ilovepalermocalcio.
Daniel Bîrligea a încheiat primul sezon la FCSB, în care a marcat de 17 ori și a dat două pase decisive în 35 e meciuri. Gigi Becali l-a luat de la CFR Cluj pe Bîrligea în schimbul a două milioane de euro. În acest moment, atacantul are o clauză de reziliere de 15 milioane de euro. Până la o eventuală mutare în Serie A, Bîrligea e pregătit pentru meciurile naţionalei din preliminariile World Cup 2026. România joacă împotriva Austriei pe 7 iunie, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Apoi, trei zile mai târziu, naţionala lui Mircea Lucescu joacă împotriva celor din Cipru, pe Arena Naţională. În primele două meciuri tricolorii au obţinut o victorie, cu San Marino şi au pierdut cu Bosnia.