Andrei Raţiu a avut un sezon foarte bun la Rayo Vallecano, în La Liga. După ce a fost desemnat cel mai bun fundaş dreapta din campionat, jucătorul român a rememorat cele mai tari dueluri din acest sezon. Nu i-a uitat nici acum pe Vinicius de la Real Madrid, dar recunoaşte că a avut probleme şi cu Raphinha de la Barcelona.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andrei Raţiu i-a impresionat pe spanioli cu evoluţiile sale. Acum, vrea să ajute România să câştige şase puncte în preliminariile World Cup 2026. Pentru tricolori urmează meciurile cu Austria şi Cipru. Primul e sâmbătă, de la ora 21.45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Andrei Raţiu a numit cei mai dificili adversari din La Liga

Deşi Andrei Raţiu e considerat un jucător cu viteză, fundaşul a recunoscut că a trecut şi prin dificultăţi. Asta din cauza valorii ridicate a adversarilor. S-a întâlnit, printre alţii, cu brazilienii Raphinha și Vinicius, de la Barcelona, respectiv Real Madrid. „Cred că am făcut un an bun și complet. Până la urmă, au venit rezultatele. Au fost meciuri mai grele anul acesta. Împotriva lui Raphinha la Barcelona a fost o primă repriză mai grea, la fel pe Santiago Bernabeu. Acolo l-am avut adversar pe Vinicius.

Mister mi-a cerut să joc ca un 8 chiar dacă sunt un fundaș lateral. Mă poziționez mai bine în centru și cred că sunt un jucător mai bun din punctul ăsta de vedere”, a spus Andrei Rațiu, conform FRF.

Fundaşul celor de la Rayo Vallecano le-a promis fanilor revanşa după înfrângerea cu Bosnia. Speră ca naţionala să câştige 6 puncte cu Austria şi Cipru pentru a reveni în cărţile calificării. „Cred că avem datoria să reglăm ce am făcut cu Bosnia, să avem o imagine mai bună. Cred că am venit toți pregătiți pentru asta. Noi mai vorbim pe aici prin hotel, ne încurajăm și la antrenamente.