
<!–
–>
Rapid a ratat toate obiectivele în acest sezon. Mai întâi, echipa lui Marius Şumudică a fost eliminată din Cupa României de către Hermannstadt, în semifinalele competiţiei. Apoi, giuleştenii au ratat prezenţa într-o cupă europeană prin intermediul unui loc fruntaş în Liga 1.
Claudiu Petrila, anunţ după plecarea lui Marius Şumudică
Claudiu Petrila a vorbit despre ceea ce se întâmplă în cadrul lotului giuleştenilor după plecarea lui Marius Șumudică de la Rapid. Interimar a rămas, pentru ultimul meci, fostul atacant, Octavian Chihaia. ”Vom vedea la meci dacă s-a produs un șoc. Nu știu ce să zic. Vedem ce va fi. E o despărțire grea. Știm cu toții cât suflet a pus, cât și-a dorit să reușim împreună. Din păcate, nu a fost să fie și a plecat.
Șocați nu am fost, știam de ceva timp, a mai vrut să plece, dar s-a întors și a încercat să își ducă treaba la capăt ca un profesionist. Pe această cale vreau să îi mulțumesc”, a spus Claudiu Petrila.
Marius Șumudică a preluat-o pe Rapid în luna august, iar în perioada petrecută în Giulești a înregistrat 16 victorii, 11 remize și 11 înfrângeri. A plecat de la Rapid după ce a ratat toate obiectivele. Octavian Chihaia are un singur obiectiv în ultimul meci, Rapid să nu termine pe ultimul loc în play-off-ul de Liga 1. În ultima etapă din acest play-off, giuleştenii evoluează în deplasare cu Universitatea Cluj. Partida e programată sâmbătă, 24 mai, de la ora 18:00. Dacă pierd şi Dinamo o învinge pe Universitatea Craiova, giuleştenii termină ultimii pentru al doilea sezon consecutiv în play-off-ul din Liga 1. Partida dintre Craiova şi Dinamo va avea loc în Bănie, tot sâmbătă, de la ora 21.00.