Nicolae Stanciu și-a anunțat plecarea de la Damac! Căpitanul naționalei, cale liberă spre Genoa

FOTO: X (Twitter)

Nicolae Stanciu a postat un mesaj, pe rețelele de socializare, prin care și-a anunțat plecarea de la Damac. Căpitanul echipei naționale are acum cale liberă spre Genoa, echipa patronată de Dan Șucu.

<!–

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

–>

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Stanciu a anunțat încă din urmă cu câteva luni că a ajuns la un acord de principiu cu oficialii lui Genoa. Acesta va merge astfel în Serie A din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Damac.

Nicolae Stanciu și-a anunțat plecarea de la Damac!

Printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Nicolae Stanciu le-a mulțumit fanilor de la Damac pentru cei doi ani petrecuți la club. De asemenea, acesta a avut un mesaj și pentru antrenorii și oamenii din staff-ul clubului.

„Mulțumesc pentru acești doi ani, pentru felul în care m-ați primit și pentru modul în care m-ați tratat. Le sunt recunoscător tuturor antrenorilor pe care i-am avut aici și tuturor oamenilor din club. M-am bucurat cu adevărat de timpul petrecut alături de voi.

Cea mai importantă parte a acestei călătorii a fost echipa. Vă mulțumesc din suflet! A fost o plăcere să joc alături de voi și vreau să știți cât de mult vă apreciez. Vă consider prietenii mei și am savurat din plin momentele petrecute împreună, atât pe teren, cât și în afara lui.

Din păcate, azi și luni nu voi putea fi pe teren alături de voi din motive personale. Vă voi urmări de aproape și vă doresc tot ce e mai bun în continuarea carierei voastre!”, a scris Nicolae Stanciu pe rețelele de socializare.

Ce se întâmplă cu transferul lui Nicolae Stanciu la Genoa. Anunţ de ultimă oră: „Avem o înţelegere”

Răzvan Raţ a anunţat ce se întâmplă cu transferul lui Nicolae Stanciu la Genoa. Membru în Consiliul de Administraţie la clubul patronat de Dan Şucu, Raţ a dezvăluit faptul că mijlocaşul de 32 de ani, căpitan al echipei naţionale, are o „înţelegere de principiu” cu formaţia din Serie A.

Nicolae Stanciu e astfel la un pas distanţă de mutarea carierei. Acesta va evolua în premieră la un club din primele cinci campionate ale Europei.