La finalul celor 90 de minute, în ciuda rezultatului, a avut loc o festivitate cu ocazia retragerii lui Cristi Săpunaru. Marius Şumudică nu a fost prezent. El s-a dus direct la vestiare.

Marius Şumudică nu a venit nici la conferinţa de presă. Acolo a fost prezent Cristi Petre, secundul său. Acesta a dezvăluit că Şumudică a cerut să vină doctorul, deoarece se simţea foarte rău din cauza scandărilor fanilor, care i-au cerut demisia:

„Extrem de mare tensiune. Din păcate, Şumi nu se simte foarte bine. În special după acele scandări spre finalul meciului. Nu ne aşteptam să avem o asemenea evoluţie, dar el se simte extrem de rău în urma acelor scandări ale suporterilor, care au fost şi azi minunaţi. Din păcate, şi-au pierdut răbdarea. Au fost scandări urâte, le auzim şi noi pe bancă. În momentul în care am venit din Turcia, am sperat că putem face performanţă.

Pur şi simplu, el se simte dărâmat. Nu mai poate antrena la momentul actual echipa. Şumi le-a spus să joace de plăcere, să se bucure de acest spectacol, că se retrage Săpunaru. Noi am vrut să plecăm de la meciul cu Hermannstadt, dar nu am fost lăsaţi să plecăm. Am dus până la capăt sezonul, atât cât am putut. Locul 5 şi finala de Cupă.

S-a simţit foarte rău şi mi-a spus să chem doctorul. Avea 19 cu 10. Era aparatul în faţa mea. Avea tensiune foarte mare. El suferă foarte mult când echipa pierde.”, a declarat Cristi Petre, la conferinţa de presă.