
Cătălin Chirilă a ratat dramatic finala de canoe simplu 1000 metri de la Jocurile Olimpice 2024, dar nu renunţă la visul său: o medalie de aur olimpică. Sportivul de 26 de ani, campion mondial şi european, vrea să se răzbune la Los Angeles, în 2028.
<!–
–>
„Îmi doresc foarte mult aurul olimpic, pentru că asta îmi lipseşte. Acel trio care se formează la un moment dat, europene-mondiale-olimpiada, împlineşte sportivul de înaltă performanţă. Fiind campion european şi mondial, doar aurul olimpic îmi lipseşte.
Cătălin Chirilă vrea aurul la Jocurile Olimpice 2028
Pentru asta mă lupt. Sunt un tip foarte competitiv şi nu prea îmi place să pierd. Obiectivele intermediare, staţiile mici în care mă voi opri în drumul spre Los Angeles, vor fi o provocare peste care vreau să trec cu câte o medalie.
Vreau să plec de la fiecare competiţie la care voi participa cu câte o medalie, din fiecare probă la care voi lua startul”, a spus Cătălin Chirilă, în exclusivitate pentru as.ro.
Chirilă şi-a schimbat din nou antrenorul
La Paris, Cătălin Chirilă a fost pregătit de antrenorul Florin Popescu. Ulterior, l-a schimbat pe campionul olimpic de la Sydney cu Marcel şi Georgiana Glăvan. Cu două luni în urmă, canoistul a renunţat la cei doi şi l-a adus în echipa sa pe Florin Scoică, cel care îi fusese antrenor secund în pregătirile pentru Jocurile Olimpice.